Primul an şi “dulcele târg al Ieşilor”

Au mai rămas doar câteva săptămâni de vacanţă şi încerc să profit cât pot de bine de ele.

Nu pot spune că îi înţeleg pe cei ce vor să înceapă facultatea mai repede. Şi eu am prieteni cărora le duc dorul,  sunt şi eu curioasă cum va fi noul an universitar, îmi lipsesc şi mie petrecerile studenţeşti şi Iaşiul, şi viaţa de cămin.  Însă nu aş vrea să grăbesc prea mult lucrurile. Ştiu că la un moment dat, după ce voi pleca din nou de acasă, îmi va fi dor de alţi prieteni, de alt oraş şi de liniştea camerei mele.

Primul meu an de stundenţie în Iaşi mi-a depăşit aşteptările. Am reuşit să mă adaptez, mai repede decât mi-am imaginat, la a locui în cămin. Încă mai cred că a fost o minune faptul că mi-am schimbat brusc decizia de a sta cu chirie.

Am învăţat astfel că nu e nici uşor, dar nici imposibil să locuieşti într-o cămăruţă cu patru persoane total diferite de tine. De asemenea am mai învăţat că nu e imposibil nici ca numărul locatarilor să se dubleze peste noapte uneori. Tot în cămin am realizat că se pot lega foarte uşor prietenii strânse în pauza de cafea de la trei dimineaţa. Am împărţit nu doar mâncarea şi cafeaua cea de toate zilele ci şi frământări şi speranţe şi, am realizat că nopţile albe petrecute pentru a termina o temă sunt nepreţuite.

De asemenea, am constatat cu bucurie că nu am făcut o greşeală alegând informatica, şi că deşi în fiecare sesiune m-am lamentat şi am scrâşnit dinţii, chiar nu mă pot vedea în altă parte.

Primul an al studenţiei mele a avut şi suişuri şi coborâşuri. Am văzut prieteni vechi îndepărtându-se de mine, şi am primit încurajări de unde mă aşteptam mai puţin. Mai mult decât atât…m-am îndrăgostit.

Nu am reuşit să redescopăr “dulcele târg al Ieşilor” din cărţile lui Teordoreanu, însă nu m-am supărat. Oraşul m-a adoptat alături de alte mii de studenţi, m-a dezmierdat toamna în Copou şi Grădina Botanică, mi-a purtat paşii pe străzi cu miros de cărţi vechi şi mi-a dat să gust atât cât trebuie din “viaţa lui de noapte”.

Nu sunt probabil nici pe departe de a-l cunoaşte foarte bine, dar mă consolează faptul că mai am încă doi ani să remediez situaţia.